Anuarul D&AD a fost lansat pe 22 septembrie şi va fi distribuit în librării pentru prima oară în ultimii cinci ani, scrie BrandRepublic. Acesta conţine 748 de lucrări din 38 de ţări, prezentând cele mai bune lucrări creative ale anului.
Ca de obicei, a fost produsă o ediţie limitată de 3000 de copii, dar la sfârşitul acestui an editura Taschen va produce 30.000 de copii ce vor fi distribuite în librării.
Tot din BrandRepublic aflăm că preşedintele D&AD, Garrick Hamm a declarat: “Am început anul spunând că vreau să văd din nou Annual-ul în librării şi este o plăcere să-mi inchei mandatul de preşedinte ştiind că acesta va ajunge pe rafturi în curând.”
Ediţiile Tachen diferă puţin de cele limitate, fiind produse în coperţi tari. De design-ul lor s-a ocupat Jeremy Leslie iar de design-ul ediţiei limitate Peter Saville. Anuarul de la Tachen va fi traduse în şase limbi şi distribuit în toată lumea.
Hamm a mai declarat şi că s-a îndrăgostit pentru prima oară de idei prin intermediul Annual-ului din 1985 din biblioteca Somerset College. “Mi-am decorat pereţii apartamentului cu lucrările lui Peter Saville, de la postere până la cassette covers. Artwork-ul său m-a însoţit mereu şi a dus la prima mea dragoste pentru graphic design. A fost onorant şi emoţionant să-l rog pe Peter să se implice în creare ediţiei de anul acesta a D&AD Annual, care sunt sigur ca va fi un item de colecţie.”
Sursa: www.brandrepublic.com


Hmm, ADIF-ul este functional doar pe perioada verii?
Gata, revenim
si pregatim si ceva surprize