„În lumea lipsită de culoare a copiilor cu dizabilități sau cu cerințe educaționale speciale, ajută-ne să aducem curcubeul. De acolo, din inima ta, coboară culorile de care acești micuți au atât de multă nevoie!„
Asociația de Dezvoltare Integrată a Făgărașului (ADIF) a fost înființată în 28 mai 2015. Membrii fondatori ai ADIF sunt Primăria Făgăraș, Spitalul Municipal ”Dr. Aurel Tulbure” Făgăraș și Direcția de Asistență Socială Făgăraș.
Înființarea Asociației de Dezvoltare Integrată a Făgărașului a avut scopul îmbunătățirii participării grupurilor vulnerabile la viața socială și economică a comunității prin oferirea de servicii de reinserție socială, educațională, precum și servicii medicale, culturale de a promova incluziunea socială prin dezvoltarea activităților specifice economiei sociale.
În acest sens au fost inițiate și desfășurate activități privind servicii de curățenie și întreținerea spațiilor verzi și în clădiri atât pentru firme cât și pentru persoane fizice, servicii în cadrul cărora, ADIF a angajat 10 persoane aflate în situație de vulnerabilitate socială.
În cadrul ADIF a fost inițiată dezvoltarea de servicii sociale destinate copilului în situație de vulnerabilitate socială, în special copilului cu dizabilități și familiei acestuia în scopul integrării sociale, prevenirii instituționalizării şi creşterii calităţii vieţii.
Astfel, Centrul de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități ”Sfântul Nectarie” și-a deschis porțile la 1 octombrie 2019 pentru 25 de copii cu dizabilităţi certificați din municipiul Făgăraş care beneficiază gratuit de terapii individuale şi de grup dar şi de activități de socializare, de integrare/ reintegrare socială, de dezvoltare a deprinderilor de viață independentă etc.
Pentru copiii cu dizabilităţi din municipiul Făgăraş, serviciile de recuperare sunt imperios necesare pentru a le diminua regresul funcțional.
Întrucât pe raza municipiului Făgăraș pe lângă copiii cu dizabilități certificați există extrem de mulți copii aflați în evaluare, ADIF a demarat procedura de înființare a Centrului de zi pentru dezvoltarea deprinderilor pentru viață independentă. Centrul ”Sfânta Ana” și-a deschis porțile la 1 februarie 2022.
În trei încăperi au fost organizate două săli mari de terapie educațională și o sală de terapie prin arte combinate pentru deprinderi de viață independentă, pentru grupuri de 5-10 copii.
De asemenea, ADIF s-a autorizat ca furnizor de formare profesională. Așadar, se vor organiza cursuri, iar banii câștigați vor fi folosiți pentru funcționarea centrelor.
Nevoia de materiale de lucru pentru cele două centre este permanentă. De aceea, cei care își doresc să sprijine cele două centre în orice fel, o pot face prin mai multe metode.